Ghid de întreținere și utilizare

Ghid de Utilizare și Întreținere

Acest ghid de întreținere și utilizare al produselor Dumonde, va veni în sprijinul dumneavoastră pentru a susține păstrarea mobilierului, canapelelor și colțarelor în cea mai bună stare, pe o perioadă de timp îndelungată.

Atât mobilierul, cât și tapițeriile ( canapele, colțare, boxspringbett-uri, paturi tapițate, tabureți), au particularități de întreținere și de utilizare de care este recomandat să ținem cont pentru a spori durata de viață a produselor.

MOBILIER ÎN GENERAL, RECOMANDĂRI DE FOLOSINȚĂ

  • păstrează produsul în limite normale de umiditate și temperatură (45-70% umiditate; 10-35 grade Celsius); se va evita expunerea mobilierului în lumina directă a soarelui, pentru a preveni decolorarea finisajului. La expunere îndelungată, razele ultraviolete pot cauza apariția de micro-fisuri în finisaj, îngălbenire decolorare sau închidere la culoare. (Reține: anumite esențe de lemn se închid la culoare odată cu trecerea timpului; acest efect este observabil îndeosebi la finisajele deschise la culoare sau pictate). Evită expunerea prelungită la temperaturi extreme, scăzute sau ridicate, dar și variațiile de temperatură. Acestea, la fel ca și umiditatea variabilă, pot produce crăpături în lemn. Lemnul este poros și răspunde la aerul excesiv de uscat prin pierdere de umiditate și cojire. În condiții de umiditate ridicată, absoarbe umezeală și se dilată. Este de preferat să se păstreze mobilierul într-o încăpere climatizată corespunzător.

           -  apa se va utiliza în cantități foarte mici sub forma unei cârpe umede. După ștergere folosește o cârpă uscată, evită să așezi obiecte fierbinți pe suprafețele mobilierului. Întinde-ți șervete de masă sub farfurii, cești de cafea sau de ceai. Folosește suporturi de pahar pentru băuturi, deopotrivă calde şi reci.

           -  pe blatul de bucătărie nu se taie alimente; nu se așează obiecte fierbinți; nu se sparg alimente tari (nuci, migdale, gheață, alimente înghețate) este indicată folosirea permanentă a unui tocător;

            -  pentru curățare se folosește o cârpă albă moale care a fost umezită într-o soluție de curățare ușoară, diluată în apă. Șterge apoi suprafața cu o cârpă umezită doar cu apă pentru a înlătura orice urmă de soluție de curățat și folosiți o cârpă moale și uscată pentru a absorbi toată umezeala.

           - nu folosi acetonă, dizolvanți sau produse pentru curățarea geamurilor pe suprafața mobilierului pentru curățare.

  • Șterge periodic praful. Folosește o cârpă curată, albă, moale, ușor umezită (de felul tricourilor albe din bumbac) sau lavete din bumbac. Pentru a înlătura orice urmă de umezeală de pe suprafețe, folosește o cârpă din bumbac uscată. La curățarea topurilor care prezintă crestături, asigură-te că absorbi toată umezeala din caneluri pentru a preveni posibilele deteriorări ale finisajului.
  • Evită scurgerea de lichide pe zonele sensibile ale mobilierului: colțuri, margini, nișe. Absorbția lichidelor produce umflarea lemnului. Usucă repede folosind o cârpă moale și curată. Evită frecarea.

La piese de mobilier utilizate zilnic, este posibil ca șuruburile/piulițele să se slăbească. Strânge-le o dată la jumătate de an pentru a te asigura că își păstrează stabilitatea.

  • Încărcarea inegală a dulapurilor cu obiecte sau mișcarea lor din loc nedemontate pot duce la dereglarea, dezechilibrarea ușilor și/sau sertarelor. Recomandarea noastră este ca încărcarea maximă pe poliță să fie de 7 kg, iar greutatea să fie distribuită cât mai uniform în dulapuri.
  • Te sfătuim să schimbi periodic locul accesoriilor și al altor obiecte așezate pe mobile, pentru că accesoriile precum telefoanele, ceasurile cu alarmă, lămpile, decorațiunile, computerele etc. sunt prevăzute cu suport din cauciuc. Dacă rămân vreme îndelungată în acelasi loc, acestea se pot lipi de mobilă sau pot duce la decolorarea suprafeței lemnului. De asemenea, îți recomandăm să nu păstrezi pentru timp îndelungat suporturile pentru farfurii ori alte asemenea protecții din plastic pe masă, întrucât componentele chimice din plastic pot migra în finisaj, iar acest lucru duce la amprentarea, emolierea, decolorarea și deteriorarea acestuia. Nu depozita pe mobilă obiecte din piele pentru o lungă perioadă de timp. Nu acoperi mobilierul pentru timp îndelungat. Finisajele nu trebuie să fie acoperite pentru a putearespira”, păstrându-și astfel aspectul și rezistența.
  • Evită scrierea direct pe suprafața mobilierului, pentru a preveni formarea de urme și zgârieturi. Protejează suprafața de lucru când folosești obiecte care pot păta, se pot imprima sau pot deteriora mobilierul, precum pixurile, creioanele, markerele și lipiciul.
  • Evită frecarea. Ridică obiectele în loc să fie frecate de suprafața din lemn. Evită frecarea în cazul finisajelor mate sau cu luciu fin, întrucât mătuirea sau, după caz, lustruirea produselor apărute în timp ca urmare a uzurii într-o utilizare normală tinde să crească. Iar deteriorările produse mobilierului din aceste cauze nu sunt considerate defecte.
  • Marmura este poroasă și se pătează ușor. Șterge imediat orice lichid scurs pe suprafața ei. Așează suporturi sub pahare. Pentru petele persistente, folosește substanțe de curățare neabrazive, precum apa oxigenată.

Durata medie de utilizare a produselor din categoria mobilier general este de 5 ani, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și exploatare.

MOBILIER TAPIȚAT

ștergeți săptămânal de praf tapițeria de piele și înlocuitori de piele cu o cârpă moale, uscată;

- produsele tapițate cu stofă se aspiră;

nu expuneți produsele la radiații solare directe pentru a evita decolorarea materialului de acoperire;

păstrați produsul în limite normale de umiditate și temperatură (45-70% umiditate; 10-30 grade Celsius);

după ce ați probat soluția de curățare pe o porțiune de material ascunsă vederii, curățați fără frecați zona vizata, treceți ușor cu cârpă;

urmele de lichide, grăsimi corporale se șterg întâi cu o cârpă uscată apoi cu soluția mai sus amintita;

probați curățarea urmelor vizibile cu o gumă de șters creionul;

urmele de gumă de mestecat se îndepărtează răcăindu-le cu cuburi de gheață puse într-un săculeț de nailon;

husele detașabile se pot spală la o temperatură de maxim 30 C, nu se utilizează înălbitor, nu se folosește fierul de călcat, nu se curăță uscat, nu se curăță chimic, nu se stoarce prin centrifugare;

verificați în mod regulat starea generala a mobilierului, precum și a accesoriilor din interior - îndeosebi a șuruburilor care trebuie strânse la anumite intervale de timp.

saltelele se vor întoarce lunar de pe o parte pe alta (daca salteaua are față iarnă - față vară se vor alterna decât capetele aceleiași fețe) și vor avea ca suport o somieră cu lamele elastice, curăță periodic praful și alte impurități de pe saltea, cu ajutorul aspiratorului; dacă somiera este realizată din placă de PAL asigurați- de faptul aceasta prezintă orificii care ajută la circulația aerului împiedicând astfel apariția mirosului și a mucegaiului;

produsele de tapițerie deschise la culoare (albe, bej sau crem pe orice tip de material de acoperire) sunt predispuse la deteriorarea materialului de acoperire prin migrarea unei culori mai puternice ca bază (negru, maro, albastru, violet, verde etc.) de pe obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, ojă, produse de cosmetică, denim (blue jeans), de aceea nu recomandăm ca aceste obiecte interacționeze.

este interzis ca saltelele fie rulate, împăturite, introduse într-un cadru de pat mai mic ca dimensiune, spălate, uscate cu uscătorul electric;

este interzis folosirea saltelei camasă de călcat”;

este interzis încercarea portantei produselor de tapițerie prin presarea lor cu genunchiul sau cu cotul acest lucru ducând la deformarea materialului de acoperire fără a exista posibilitatea de revenire la forma inițială;

este interzis folosirea brațelor canapelelor și fotoliilor pentru ședere acest lucru putând duce la deteriorare structurii interioare a produsului;

este interzis folosirea pentru dormit permanent a extensiilor cu lamele elastice acestea fiind realizate pentru folosirea lor ocazională (existând posibilitatea ca în timpul utilizării acestea producă zgomote, zgomotele provin de la frecarea părților scheletului metalic între ele);

toate tipurile de materiale de acoperire (stofă, piele ecologică, piele naturală în special) se întind în timpul utilizării. Pentru a atinge un nivel al confortului cât mai ridicat tapițeriile (husele) nu se pot realiza prea strâns, de aceea, în timp, pot apărea unele cute (pe spătare, șezut, cotiere) acest lucru nefiind considerat un defect.

  • În primele 3 luni de utilizare, spuma poliuretanică folosită la umplerea pernelor pentru canapele se va tasa treptat și ușor. Este o etapă firească de reașezare a structurii. După această perioadă, va ajunge la forma finală și se va stabiliza complet. Drept urmare, apariția unor cute ale tapițeriei este normală. În ceea ce privește buretele, acesta se poate tasa în timpul transportului. De aceea, este necesară o modelare a umpluturii din perne prin baterea ușoară a acestora.
  • Dacă decizi să transporți personal produsul din magazin la reședință, pentru a evita eventualele deteriorări pe durata transportului, picioarele trebuie montate doar la destinația finală. Iată succesiunea etapelor: canapeaua trebuie ridicată în poziție verticală, abia apoi se montează picioarele; după montaj, canapeaua se așează în poziția și pe locul pe care ai decis să o instalezi.
  • Înainte de prima folosire a unei canapele extensibile, nu uitatai legăturile care blochează extensia pe durata transportului. Pentru a utiliza extensia, se îndepărtează pernele șezutului și se trage către exterior sistemul de extensie.
  • Pentru a păstra fermitatea și forma structurii, este esențial să nu sari pe canapea sau fotoliu, să nu te așezi pe spătar sau pe brațe. Presiunea exercitată pe componentele care nu sunt destinate șederii poate provoca deteriorări; de asemenea, dacă este vorba de canapele și fotolii cu sistem de extensie/recliner, la presiune improprie, ca de exemplu sărituri, mecanismele se pot deteriora.
  • Nu lăsa copiii să se joace cu mecanismul de extensie/recliner și nu sării pe acesta. Strânge lenjeria de pat înainte de a strânge extensia. Evită să te așezi pe marginea extensiei pentru că există pericolul ca aceasta să se îndoaie.
  • Extensia este recomandată pentru folosirea ocazională.
  • Evită mutarea canapelelor și a fotoliilor prin împingere sau tragere. Când le muți, ele trebuie ridicate de la bază. Niciodată nu tragi de pernele moi ale canapelei pentru a o muta din loc.
  • Tasarea umpluturilor (poliuretan, latex, altele) și întinderea pielii sau a stofei, precum și mătuirea sau - după caz - lustruirea produselor de-a lungul timpului sunt o urmare a uzurii într-o utilizare normală. În consecință, nu sunt considerate defecte.
  • Nu folosi solvenți pentru curățarea părții metalice a mecanismului; ștergerea cu o cârpă curată este suficientă.

Durata medie de utilizare a produselor din categoria canapele, fotolii din material textil, inclusiv imitație de piele este de 5 ani, iar a celor din piele naturală este de 7 ani, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și exploatare.

TAPIȚERII DIN MATERIAL TEXTIL

  • Ștergeți săptămânal de praf tapițeria cu o perie de haine.
  • Lumina soarelui poate duce la deteriorarea fibrelor și la decolorarea stofelor. Așază mobila tapițată (scaune, paturi, fotolii, canapele, tabureți, etc.) departe de lumina directă a soarelui. Distanța de fereastră pe care o recomandăm este de minimum 50 cm.
  • Evită frecarea de, sau cu, suprafețe abrazive, inclusiv pereți.
  • Importanța controlului asupra climatului din încăpere. Variațiile extreme de temperatură pot dăuna mobilierului tapițat. Radiatoarele și țevile de încălzire pot usca fibrele țesăturilor și pot decolora materialul textil. Aerul rece și uscat al aparatului de aer condiționat poate, de asemenea, afecta atât țesătura, cât și rama. Așază mobilierul tapițat astfel încât să fie la o distanță:
    - de cel puțin 50 cm față de aparatul AC/aerotermă,
    - de cel puțin 1,5 m față de sobe sau alte surse de căldură.
  • Nu depozita tapițeria într-un subsol umed, la temperaturi sub 0℃ sau într-o mansardă supraîncălzită. Dimensiunile anumitor țesături, îndeosebi ale celor din fibre naturale, pot fi afectate de modificările condițiilor din încăpere. Când umiditatea este ridicată, stofa se poate lărgi, întrucât absoarbe umezeala. Acest lucru duce la un aspect neîngrijit al tapițeriei.
  • Animalele de companie. Dacă ai un animal de companie în casă, ai nevoie de o întreținere mai atentă și uneori chiar mai frecventă a produselor tapițate. Recomandarea noastră este să iei măsuri pentru protejarea tapițeriilor și să le aspiri frecvent.
  • Transpirația și semnele de grăsime corporală. Stofele de tapițerie pot absorbi transpirația și grăsimea din piele, păr, de pe mâinile murdare și de pe haine. Protejează canapelele cu huse speciale în zonele de contact.
  • Evită să așezi ziarul pe tapițerie. Tușul se poate imprima pe stofă, mătuind culoarea și contribuind la murdărire.
  • Obiectele ascuțite. Evită tăierea, agățarea și găurirea tapițeriei cu bijuterii, catarame sau încuietori ori cu conținutul din buzunare. Ferește tapițeria de sărituri sau bruscări, care pot duce la ruperea materialului. Deteriorările provocate de toate acestea nu sunt acoperite de garanție.
Procedee standard de întreținere a tapițeriilor din material textil
  • Dacă produsul are pernă pentru șezut, rotește-o periodic. Întoarce, înfoiază și rotește pernele pentru șezut și pentru spătar săptămânal - indiferent cât de mult au fost folosite - pentru a reduce riscul de uzură prematură a miezului pernelor. Verifică alunecarea bordurilor și îngrijește-te inclusiv de păstrarea culorii țesăturii.
  • Aspiră periodic pentru a înlătura praful. Dacă nu e înlăturat periodic, deși nu se vede ca pe topul unei mese, praful se așază pe tapițerie, o poate murdări și îi poate da un aspect neplăcut. Recomandăm aspirarea săptămânală cu o perie specială pentru tapițerii.
  • Nu curăța husele pernelor separat. Deși au fermoar, husele pernelor se curăță în aceeași manieră ca restul tapițeriei.
  • Recomandăm curățarea chimică în centre specializate a produselor tapițate prevăzute cu husă complet detașabilă. Nu este recomandată curățarea acestora prin spălare casnică la mașina de spălat și nici spălarea manuală.
  • Contactează un specialist în curățare ori de câte ori canapeaua prezintă semne sporite de murdărie.
Îndepărtarea petelor
  • În cazul unor accidente precum vărsarea de lichide, acționează imediat. Acționarea rapidă este esențială pentru a preveni deteriorările permanente. Poți evita permanentizarea petelor apărute în urma vărsării unor lichide dacă iei imediat măsuri pentru a absorbi substanțele vărsate.
  • Absoarbe pata imediat cu ajutorul unei cârpe sugativă, albă și curată (cum ar fi un șervet sau un prosop). Înlătură cât mai mult din pată înainte să o cureți.
  • Absoarbe, nu freca și nu peria. Astfel de acțiuni agresive pot da naștere unor deformări permanente. Doar în cazul soluțiilor pe bază de apă, poți folosi o perie moale, cu mișcări circulare.
  • Testează soluția de curățare pe o zonă care nu este la vedere; picură câțiva stropi pe fiecare culoare a stofei, apoi curăță cu o cârpă absorbantă, albă și curată. Așteaptă câteva momente, apoi verifică rezultatele. Dacă s-a luat culoarea pe cârpă sau dacă zona pe care o cureți și-a schimbat aspectul, contactează un specialist.
  • Curăță pata de la exterior la interior, pentru a evita extinderea petei.
  • După ce ai înlăturat cât mai mult posibil din pată, îndepărtează - prin absorbție - orice urmă de umezeală. Când folosești o soluție pe bază de apă, tamponează cu apă curată pentru a înlătura reziduurile, apoi tamponează zona cu o altă cârpă absorbantă. Verifică și lăsă să se usuce cel puțin 6 ore. Ține cont că uscarea rapidă împiedică apariția unor urme. Folosește un ventilator sau un uscător de păr pentru a grăbi uscarea.
Îndepărtarea petelor dificile
  • Ceara de lumânare și guma de mestecat. Îndepărtează guma cu un cub de gheață învelit în plastic, apoi răzuiește-o atent cu un card. Pentru a înlătura excesul de ceară, așază o cârpă subțire deasupra și presează cu un fier de călcat cald (nu fierbinte!). Dacă după această operațiune rămân urme de ceară, șterge cu un solvent pentru curățare uscată.
  • Dacă pata este încă umedă, absoarbe cu o cârpă sugativă curată cât mai mult posibil. Aplică un detergent cu pH neutru și absoarbe, apoi aplică o soluție cu apă curată și absoarbe din nou.
  • Când ai nevoie de ajutorul unui specialist. Unele pete necesită curățare specială, profesionistă. Dacă nu reușești să îndepărtezi pata prin metode casnice precum cele enumerate mai sus, consultă un specialist. Amintește-ți că petele și lichidele vărsate trebuie să fie îndepărtate imediat. Cu cât pata rămâne mai mult timp pe stofă, cu atât este mai greu de îndepărtat, chiar și de către un profesionist. Practic, întârzierea intervenției crește riscul permanentizării petei.

Recomandare: Dacă ai orice dubiu în privința procedurilor, cere sfatul unui specialist. Multe pete pot deveni permanente dacă s-a folosit remediul greșit.

Măsuri de precauție și alte sfaturi
  • Nu păstra soluțiile de curățare la îndemâna copiilor.
  • Pentru a verifica dacă metoda de curățare aleasă provoacă deteriorarea culorii sau strângerea stofei, trebuie să faci întotdeauna un test într-o zonă a tapițeriei care nu este la vedere.
  • Nu folosi apă pe vâscoză sau pe alte stofe care conțin fibre naturale. Există pericolul strângeri materialului sau deteriorării culorilor.
  • Evită agenții de curățare care lasă reziduuri uleioase. Nu folosi produse de uz casnic care lasă urme uleioase, întrucât acestea sunt greu de îndepărtat sau curățat.
Modificările de aspect

Vei observa că, în timp, aspectul unei canapele va începe, treptat, să se modifice. Este vorba despre schimbări considerate semne normale de folosință. Iată câteva dintre aceste modificări la care te poți aștepta:

  • Aspectul de fibre încolăcite. Dată fiind frecarea, cele mai multe tapițerii prezintă, în timp, semne de folosință cum ar fi aspectul de fibre încolăcite. Aceasta presupune formarea de ghemotoace de fibre pe suprafața țesăturii. Apariția acestora depinde de mai mulți factori, de la conținutul fibrei și până la felul în care a fost folosit mobilierul.
  • Cutele confortabile și compresia. Cutele și încrețiturile apar firesc la unele dintre țesături. Chiar și în cazul stilurilor tradiționale, este de așteptat să apară astfel de cute ca urmare a folosinței.
  • Tasarea stofei de-a lungul timpului este urmarea uzurii într-o utilizare normală.
Îngrijirea pernelor umplute cu amestec de pene
  • Rotește, întoarce și înfoiază periodic. Rearanjarea penelor asigură utilizarea corectă, uniformă și păstrarea formei și a grosimii, prelungind astfel anii de folosință.
  • Aspiră pernele săptămânal. În acest fel, înlătură orice acumulare de praf. Unele pene ar putea ieși din husă, iar acest lucru este normal. Îndepărtează-le prin aspirare.

Durata medie de utilizare a tapițeriilor din material textil, inclusiv imitație de piele este de 5 ani, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și exploatare.

 

TAPIȚERII DIN IMITAȚIE DE PIELE ȘI PIELE NATURALĂ

 

  • Evită lumina directă a soarelui. Expunerea prelungită în lumina directă a soarelui va provoca decolorarea pielii naturale, cât și a imitației de piele. Așază mobila la o distanță de cel puțin 50 cm de fereastră.
  • Evită variațiile extreme de temperatură. Nu așeza tapițeria în apropierea aparatelor de încălzire sau de aer condiționat (AC). Variațiile de temperatură pot deteriora pielea și imitația de piele. Căldura le poate „îmbătrâni” prematur și le poate face să crape. Așază mobilierul astfel încât să fie la o distanță de cel puțin 1,5 m față de sobe sau alte surse de căldură.
  • Evită obiectele ascuțite. Cataramele, cheile și jucăriile pot tăia, zgâria sau roade suprafața oricărei piei.
  • Evită frecarea de, sau cu, suprafețe abrazive, inclusiv pereți.
  • Transpirația și semnele de grăsime corporală. Tapițeriile din piele pot absorbi transpirația și grăsimea din piele, păr, de pe mâinile murdare și de pe haine. În zonele de contact constant, protejează mobilierul cu huse speciale.
  • Evită să așezi ziarul pe tapițerie. Tușul se poate imprima pe piele, mătuind culoarea și contribuind la murdărire.
  • Alege produsele de curățat cu atenție. Îți recomandăm să utilizezi produse special destinate curățării și întreținerii tapițeriilor din piele naturală.
  • Pentru tapițeriile din imitație de piele pentru curățare se utilizează o soluție de apă călduță cu săpun (proporție 60% apă, 40% săpun, pH negativ). Curățați cu o cârpă umedă, apoi uscată. Este interzis să îmbibați cu apă materialul, deoarece aceasta va fi absorbită de poliuretanul din interior, ducând la deteriorarea produsului.
  • Pentru tapițeriile din piele naturală pentru curățare se utilizează o soluție de apă călduță cu săpun (proporție 80% apă distilată și 20% săpun, pH negativ). Curățați cu o cârpă umedă. Urmele de grăsimi sau lichide se îndepărtează cu o cârpă moale sau hârtie absorbantă, după care se utilizează soluția recomandată anterior, folosind o cârpă curată, albă.
  • Pentru tapițeriile din piele naturală este strict interzis: 
    - folosirea lichidelor cu acizi sau solvenți chimici, alcool;
    - utilizarea de petrol, gaz, detergenți, spirt sau săpun în exces.
  • Tasarea umpluturilor (poliuretan, latex, altele) și întinderea pielii naturale, precum și mătuirea produselor de-a lungul timpului sunt o urmare a uzurii într-o utilizare normală. În consecință, nu sunt considerate defecte.
  • Șterge praful săptămânal. Folosește o cârpă moale, curată și uscată.
  • Absoarbe lichidele vărsate cu o cârpă moale, curată. Nu freca.
Procedee standard de întreținere a tapițeriilor din imitație de piele
  • Se aspiră și se șterge cu o cârpă umedă curată.
  • Petele minore se pot îndepărta cu un burete înmuiat în apă și soluție diluată de săpun cu pH neutru.
  • A nu se expune la lumina directă a soarelui!
Întreținerea componentelor din lemn masiv
  • Componentele din lemn masiv, cum ar fi cotierele și picioarele de tip ball-and-claw (minge și gheară), pot fi șterse cu ajutorul unei cârpe albe curate și foarte puțin umezite cu apă.
  • Asigură-te că le ștergi în direcția venăturii și că, ulterior, usuci complet lemnul cu o cârpă albă, curată.

Durata medie de utilizare a tapițeriilor din material textil, inclusiv imitație de piele este de 5 ani, iar a celor din piele naturală este de 7 ani, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și exploatare.

 

Contraindicații

Pentru orice categorie de mobilier: 

nu este recomandată dezambalarea coletelor de mobilier folosind obiecte tăioase;

nu este recomandată tăierea sau zgârierea materialelor;

nu este recomandată frecarea de alte suprafețe, (pereți) sau cu substanțe (soluții de curățare) abrazive;

nu este recomandată folosirea sau păstrarea produselor în medii umede sau la temperaturi sub zero grade Celsius, precum și în medii cu variații de temperatură;

nu este recomandată așezarea produsului lângă surse de căldură, (distanța de gardă este de 1 m), în afara mobilierului de bucătărie proiectat în acest scop;

nu este recomandată folosirea produselor de curățare care conțin solvenți chimici sau alcool, (orice soluție trebuie încercată întăi pe o suprafață mîcă, ascunsă);

nu este recomandată udarea produselor, (curățați cu o cârpă ușor umezită într-o soluție de apă cu săpun, 50% apa, 50% săpun lichid cu PH neutru, apoi ștergeți imediat cu cârpă uscată;

nu este recomandată mutarea mobilierului prin împingere sau tragere, mutarea se va face prin ridicare, mobilierul demontabil trebuie demontat, nu se va muta mobilierul decât după ce se va elibera (se va goli) de orice alt obiect existent în sertare sau pe diversele suprafețe folosite ca suport;

nu este recomandată folosirea mobilierului în alt scop decât cel pentru care a fost proiectat;

nu este recomandată uscarea produselor (în special cele de tapițerie) cu uscătorul electric;

nu se recomandă se sară ritmic și repetat cu picioarele (în special copii) pe paturile și/sau saltelele cu miez elastic acest lucru ducând la deformarea plastică a miezului elastic;

nu este recomandat se agațe de ușile dulapurilor obiecte grele acest lucru putând duce la dereglarea balamalelor ușilor și la smulgerea acestora din șuruburi;

nu se recomandă folosirea scaunelor de birou (scaunele ergonomice cu role) pe post de vehicule de transport acest lucru ducând la deteriorarea rotilelor;

nu este recomandat să se realizeze modificări ale produsului prin adăugarea sau eliminarea de piese componente acest lucru ducând la pierderea garanție;

nu este recomandat se introducă mobilierul în locuința clientului înainte de a se instala ușile locuinței;

se poate întâmplă ca după montarea ușilor produsele nu se mai poată scoate din locuință sau în urma încercării scoaterii acestora din locuință rezulte deteriorări ale pereților, ale ușilor sau ale produsului în sine;

- este interzis se intre în dulap (în special copiii);

este interzisă folosirea etajerelor cu rafturi pe post de scară, în urma acestor acțiuni poate rezulta rănirea persoanei care a încercat acest lucru (în special copii) și deteriorarea produselor;

nu se recomandă supraîncărcarea barelor de haine acest lucru putând duce la curbarea acestora și la dereglarea produsului;

nu se recomandă supraîncărcarea polițelor realizate din PAL cu mai mult de max. 14 kg pentru polițe cu adâncime de 580 mm și max. 7 kg pentru polițe cu adâncime de 380 mm.

 

Dumonde nu își asumă responsabilitatea pentru:

estimarea eronată a spațiului unde urmează a fi montată/depozitată mobila;

nefinalizarea livrării/montajului din cauza problemelor cauzate de estimarea eronată a căilor de acces (holuri de bloc sau apartamente de dimensiuni reduse, uși de acces înguste, lipsa spațiului de manevrare);

nerealizarea montajului din cauza rezistenței precare a pereților pe care se face montajul pieselor de mobilier;

deteriorarea produselor în urma transportului și montării acestora realizate de client sau de terți;

diferențele de nuanță pe același cod de finisaj sau pe același material de acoperire dacă produsele în cauză nu au fost comandate în același timp pe aceeași notă de comandă (pot fi diferențe de nuanță de la lot la lot);

dimensiunile produselor electrocasnice, a țevilor de gaze sau apă, a caloriferelor existente în spațiul unde urmează a fi montată mobila;

racordarea produselor electrocasnice la rețeaua de energie electrică, gaze, apă și nici pentru încorporarea acestor produse în mobilier;

deteriorarea produselor de animalele de companie existente în locuința clientului;

Garanția nu se aplică în următoarele situații:

orice produs de tapițerie (canapele, fotolii, paturi tapițate, saltele) își va pierde garanția dacă materialul de acoperire al acestuia prezintă resturi alimentare; fecale umane sau animale; păr de la animalele de companie și va prezenta mirosuri deranjante (mirosuri specifice animalelor, mucegaiului și nu în ultimul rând mirosul specific de fecale);

- saltele rulate, împăturite;

- deteriorarea produsului ca urmare a transportului, manipulării, montajului făcut de client sau de un terț;

- produse incendiate, inundate, deteriorate, furate;

- schimbarea culorii produsului din cauza soarelui sau a unei surse de căldura sau apă;

- vopsirea produsului de către client sau a intervenției cumpărătorului asupra mobilierului cu substanțe suplimentare de lăcuire;

- găurirea, lipirea pe produs a altor repere sau materiale;

- murdărirea materialului de acoperire în urma folosirii;